O ceartă din incinta unui local din Eforie Nord s-a terminat tragic (VIDEO)

Incidentul s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un local din Eforie Nord. Potrivit procurorilor, în jurul orei 23.00, în grupul sanitar, s-a produs un conflict spontan între doi tineri, unul din oraşul Eforie, iar celălalt din comuna Agigea. Cei doi tineri şi-au chemat fiecare câţiva prieteni în sprijin, iar la scurt timp a izbucnit o altercaţie între cele două grupuri. Inițial, scandalul dintre cele două părți nu a ieșit din tipare, leziunile fiind superficiale. Suspectul, în vârstă de 18 ani, a pus însă mâna pe o piatră de mari dimensiuni și și-a lovit adversarul în cap.

Tânărul rănit a intrat în comă, iar în cursul zilei de luni, acesta a decedat.  Încadrarea agresorului a trecut de la tentativă la omor calificat şi procurorii au formulat o propunere de arestare preventivă faţă de inculpat, pentru 29 de zile, propunere ce va fi trimisă spre soluţionare Tribunalului Constanţa.

Reporter: Catalin Schipor ; Imagine: Alexandru Ionescu