O bătrână din Cernavodă trăieşte în condiţii inimaginabile

Este vorba despre o bătrână din Cernavodă care, de patru ani, are întregul apartament acoperit de mucegai din cauză că tavanul blocului în care locuieşte stă să se prăbuşească! Ce este mai grav – singura soluţie pentru a scăpa de această problemă este ca întregul bloc să fie anvelopat, o investiţie imposibilă pentru o pensionară.

Femeia în vârstă de 63 de ani își duce existența într-un apartament situat la etajul 4 al unui bloc din Cernavoda. Până aici nimic ieșit din comun. Condițiile în care trăiește bătrâna sunt însă greu de imaginat. Întregul tavan al apartamentului este acoperit de mucegai, din cauza apei de ploaie care s-a infiltrat prin tavanul vechi. Deși a încercat de multe ori să repare din resurse proprii tavanul locuinței, la prima ploaie situația s-a complicat din nou.

În ultimă instanţă, femeia a chemat o comisie tehnică din cadrul primăriei Cernavoda.

Din păcate, acesta nu este singurul caz.

Dincolo de aspectul inestetic, igrasia reprezintă şi un real pericol pentru sănătate. Acesta poate provoca diverse afectiuni respiratorii incepand de la alergii, astm si sinuzita pana la pneumonie, ajungandu-se in cele mai grave cazuri chiar si la deces.

Reporter: Roxana Oprea ; Imagine: Valentin Babusca