Nu sunt bani pentru finalizarea bisericilor din Mangalia

Din cele opt biserici pe care le are Mangalia, numai una este complet finalizată, iar acest lucru  a avut loc cu zeci de ani în urmă, în timp ce alte două sunt în faza ultimelor lucrări. Celelalte sunt în diferite stadii de construcţie, dar mai au ani, poate zeci de ani, până la finalizare.

Fondurile pentru terminarea unei biserici, spun mai marii Protoieriei Callatis, trebuie să provină din trei surse: din taxele încasate de către preoţi de la populaţie şi din donaţii, de la Secretariatul de Stat pentru Culte, precum şi din bugetul local al primăriei.

Cea mai veche biserică a Mangaliei, ridicată în urmă cu mai bine de 100 de ani, cu sprijinul Regelui Carol I şi distrusă, parţial, în timpul primului Război Mondial, are, în acest moment, o soartă destul de tristă. Ani de zile biserica s-a luptat să obţină terenul de sub locaşul de cult, pentru a putea accesa fonduri europene pentru reabilitarea clădirii. Terenul i-a revenit abia anul acesta, cu sprijinul Consiliului Local Mangalia, iar primăria ar fi oferit, deja, circa 100.000 de lei pentru documentaţia privind reabilitarea.

Unica biserică construită după Revoluţie este Adormirea Maicii Domnului, din Cartierul Colonişti, lucrările începând în 1992 şi fiind aproape finalizate în această perioadă.

Celelalte cinci biserici ortodoxe sunt în stadii incipiente de construcţie. Lipsa banilor care ar trebui investiţi în aceste locaşuri de cult este singurul motiv pentru care, de ani de zile, se tergiversează finalizarea lor. Găsirea banilor pentru lucrări revine aproape exclusiv prelaţilor care slujesc în parohiile cu pricina.

Redactor: Mihaela Marin-Dubei