Noul an scolar a început la gradinița Azur

Chiar dacă au avut parte de o vacanță pe cinste, copiii de la grădinița de stat Azur din Constanța mărturisesc că au așteptat cu nerăbdare prima zi de cursuri. Cei mici erau curiosi să își cunoască noul dascăl, educatoarea care le va călauzi pașii în următorii ani.

Dimineața zilei de luni a fost o dimineață a emoțiilor. Toate gândurile bune au fost îndreptate către cei mici. Subprefectul Județului, Dan Dumitru Jeacă, sosit la grădinița de stat Azur din Constanța, a transmis și el copiilor urările sale de bine, cu prilejul începerii noului an școlar.

Emoțiile au fost prezente printre parinți, bunici dar și printre cadrele didactice și oficialii sosiți.

Cei mai micuți dintre elevi, au fost foarte încântați să constate că băncuțele îi așteaptă pregătite, mai ales că municipalitatea le-a făcut și o surpriză.

Chiar dacă au avut parte de o vacanță pe cinste, copiii au așteptat cu nerăbdare să își reia activitatea, iar noi le urăm succes în noul an școlar!

Reporter: Ramona-Mary Manea ; Imagine: Adrian Florea