Noul cod rutier a intrat în vigoare

Conform legislaţiei rutiere, din prima luna a noului an, toate statele Uniunii Europene vor avea acelaşi model de permis auto. Dacă în ultimele săptămâni mulţi dintre constănţeni au luat cu asalt serviciul Permise şi Înmatriculări Auto pentru a-şi schimba documentele, la intrarea în vigoare a noului cod rutier, bătea vântul.

Noul cod îi obligă pe şoferii care trebuie să-şi reînnoiasacă permisul, să treacă mai întâi pe la medic. Mulţi spun că acesta a fost şi principalul motiv pentru care şoferii s-au îngrămădit să îşi schimbe documentele. Părerile şoferile sunt oricum împărţite. Unii dintre ei cred că noile reglementări sunt chiar binevenite, mai ales că la ora actuală sunt mulţi şoferi în vârstă.

Tot potrivit noului cod rutier, toţi şoferii de modepe, scutere şi ATV-uri, chiar dacă tehnic nu pot depăşi mai mult de 50 de kilometrii la oră, vor avea nevoie de permis de conducere.

Nici pentru şoferii profesionişti veştile nu sunt bune. Permisele lor de conducere nu vor mai avea valabilitate timp de zece ani, aşa cum erau până ieri, ci doar cinci ani.

Reporter: Denisa Stoenescu ; Imagine: Alex Brinzaru