Noul an școlar ar putea începe pe 16 septembrie

Ultima zi a lunii iulie a adus vești bune pentru elevii din România. Surpriza a venit din partea Palatului Victoria care a cerut ca începerea anului școlar 2019 – 2020 să fie amânată cu o săptămână. Solicitarea a fost făcută ministrului Educației Ecaterina Andronescu de către premierul Viorica Dăncilă în cadrul ședinței de Guvern din 31 iulie.

În cadrul aceleiași reuniuni a Executivului de la București, prim-ministrul  a anunțat că vor fi aprobate fondurile pentru programul prin care elevii vor beneficia de fructe, legume, lapte, produse lactate şi de panificaţie.

Viorica Dăncilă a menționat că acesta este un program care se derulează de mai mulţi ani, apreciat de copii şi care va fi implementat în continuare.

Redactor: Mihaela Țânțaru