Nou record de infectări cu Sars-Cov2

Miercuri a fost înregistrat un nou record al cazurilor de infectări cu virusul Sars-Cov-2, în ultimile 24 de ore, de la debutul pandemiei în România.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.713 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2. Potrivit profesorului Alexandru Rafila, această creștere are legătură cu întoarcerea românilor din concediu. Acesta spune că în următoarele 10-15 zile este posibil să se vadă în statistici și impactul pe care îl are asupra pandemiei deschiderea școlilor.

„Nu trebuie să intrăm în panică. Vor exista întotdeauna zile în care s-au concentrat multe cazuri pozitive şi asta este una din ele. Vedem dacă e întâmplare sau trend, e foarte important. Al doilea comentariu pe care îl am este faptul că suntem la jumatatea lui septembrie şi dacă se confirmă numărul de cazuri se datorează faptului că în primele zile din septembrie mulţi s-au întors din concediu. (…) Sunt de acord că odată cu începutul şcolii se va înregistra un număr de cazuri în creştere, dar după 10-15 zile. Depinde cât de importantă e această creştere şi cine sunt persoanele bolnave, dacă sunt cu comorbidităţi, sau adulţi tineri, sau copii. Dacă o să fie o creştere de 10-20%, va fi suportabilă de sistemul de sănătate. Dacă numărul de cazuri se dublează, de exemplu, atunci situaţia se schimbă radical”, a declarat Alexandru Rafila

Nici la nivelul județului Constanța lucrurile nu stau diferit. Potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică, în județul Constanța sunt înregistrate 2.172 cazuri confirmate, cu 60 mai mult decât în ziua precedentă. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 714 persoane au fost reconfirmate pozitiv. În cazul județului Constanța, fiind vorba de 6 persoane.

Redactor: Oana Jălrloianu