Notele la Bacalaureat 2018 au fost afișate

Rezultatele examenelor la bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2018, au fost anunțate. Așteptate cu emoție de absolvenții de liceu, notele sunt cu atât mai importante cu cât cântăresc mult la admiterea în învățământul superior. Elevii care au depus contestatii mai au sansa. Rezultatele urmează a fi afișate luni, nouă iulie.

Sesiunea iunie-iulie a bacalaureatului s-a încheiat iar bilanțul oficial ne arată un nivel mai mic al notelor față de anul trecut. Potrivit statisticilor Ministerului Educației Naționale, județul Constanța se află la coada clasamentului în ceea ce privește rezultatele la Bac 2018. Urmează afișarea rezultatelor în urma contestațiilor depuse.

Promovabilitatea din acest an nu arată valori încurajatoare, notele înregistrate fiind mai mici față de anul trecut.

În acest an, cu aproximativ 2000 de liceeni mai mulți față de anul trecut au considerat că lucrarea nu le-a fost evaluată corect, astfel că s-au înregistrat mai multe contestații.

Cei care nu promovează examenul de bacalaureat din prima sesiune au la dispoziție doar câteva zile să se înscrie pentru bacul din toamnă, mai exact intervalul10 – 13 iulie.

Reporter: Sondra Sandu ; Imagine: Zarif Armanbet