Noi sancțiuni ”îmblânzite” impuse Coreei de Nord

Oficialii americani au așteaptat, luni, adoptarea, în cadrul Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, a proiectului de hotărâre privind impunerea de noi restricții regimului de la Phenian. Solicitarea din 8 septembrie a diplomației americane survine la o lună, după interdicția de a importa cărbune, minereuri de fier și produse piscicole nord-coreene.Votul mult așteptat a survenit în dimineața acestei zile, Consiliul de Securitate al ONU adoptând în unanimitate proiectul de rezoluție american, dar într-o formă mult revizuită.

Proiectul de rezoluție elaborat de Washington, care va fi supus, astăzi, la vot în Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite, se referă, în special, la crearea unei blocade asupra petrolului, interzicerea exportului de textile din Coreea de Nord, trimiterea în țara lor a expatriaților nord-coreeni, blocarea fondurilor liderului regimului de la Phenian, posibilitatea de a verifica, inclusiv cu forța dacă este necesar, navele suspectate din apele internaționale.

Surse diplomatice au afirmat că două dintre țările vecine Coreei de Nord, respectiv, Rusia și China, s-au împotrivit, vineri, prevederilor acestui proiect de hotărâre, singura măsură acceptată fiind cea privitoare la industria textilă. Tot surse diplomatice spun că cei 15 membri ai Consiliului de Securitate, inclusiv Rusia și China, par a fi de acord, totuși, în privința stabilirii unor sancțiuni, condamnând, astfel, testul nuclear din 3 septembrie efectuat de Coreea de Nord.

Potrivit opiniilor unor diplomați, China, Rusia și SUA au lăsat să se întrevadă, în ultimele zile, dorința de a negocia și de a se ajunge la un acord cu regimul lui Kim Jong-un. Ca urmare a acestui fapt, afirmațiile unor diplomați converg spre ideea că proiectul american nu va fi votat. Rusia și China militează pentru recurgerea la dialog și neaplicarea de sancțiuni în ceea ce privește rezolvarea crizei din Peninsula Coreea.

Prin sancțiunile aplicate Coreei de Nord, Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a încercat să forțeze Phenianul să se așeze la masa negocierilor. Aceleași demersuri ale Organizației Națiunilor Unite s-au bucurat de succes în cazul Africii de Sud și Iranului.

În încercarea de a obține sprijinul Rusiei și Chinei, Washingtonul a propus, luni, un proiect de rezoluție revizuit, varianta finală a acestuia aducând sancțiuni ”îmblânzite” față de cele stabilite inițial împotriva Coreei de Nord. Astfel, textul noului set de măsuri prevede, printre altele, aplicarea progresivă a embargo-ului asupra comerțului cu petrol și eliminarea măsurii referitoare la înghețarea activelor liderului de la Phenian.

Redactor: Mihaela Țânțaru