Noi proteste ale polițiștilor, în fața sediului MAI

Câteva zeci de polițiști au pichetat, marți, sediul Ministerului de Interne, exact în ziua în care ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a prezentat bilanţul activităţii MAI pe anul 2019.

La eveniment a participat și președintele României, Klaus Iohannis.

Potrivit SNPPC, pentru această acțiune s-au obținut autorizațiile prevăzute de lege, însă ministrul susține că este vorba despre un protest ilegal.

La acțiunea de protest s-a aflat și președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) – Filiala Constanța, Vasile Zelca, împreună cu 20 de polițiști constănțeni. Potrivit acestuia, polițiștii își revendică unele drepturi dobândite prin instanță, la Înalta Curte, dar rămase încă restante. Nemulțumirile polițiștilor nu se referă numai la drepturile salariale, ci și la unele modificări legislative care le interzic polițiștilor judiciari să desfășoare și o a doua activitate profesională, deși acest lucru a fost perfect legal.

Ministrul de Interne susține, în schimb, că actualul guvern a adus numeroase beneficii în favoarea polițiștilor.

Președintele Klaus Iohannnis, prezent la bilanț, s-a declarat nemulțumit de gestionarea deficitară a unor situații,  în ultimii ani, amintind, printre altele, și de cazul ”Caracal”.

Președintele Klaus Iohannis a fost întâmpinat cu huiduieli din partea polițiștilor aflați în fața Ministerului.

Redactor: Daniel Albu