Noi probleme pentru Novak Djokovic

Novak Djokovic a fost descalificat de la US Open! Tenismenul sârb, numărul unu mondial, a fost eliminat după ce a lovit în mod involuntar cu mingea o arbitră de linie, în finalul primului set al meciului cu spaniolul Pablo Carreno Busta, din optimile de finală ale turneului american de Mare Şlem, de la Flushing Meadows.

Condus cu 6-5 în tiebreak-ul primului set, Djokovic şi-a manifestat frustrarea lovind cu racheta o minge pe care a scos-o din buzunar, expediind-o către linia de fund a terenului, fără să se uite în direcţia respectivă. Mingea a lovit în gât o arbitră de linie, care a ţipat de durere şi s-a prăbuşit pe teren.

Sârbul s-a îndreptat imediat către arbitră pentru a vedea care este starea acesteia, fiind ulterior exclus din competiţie de către organizatorii turneului, după ce a discutat câteva minute pe teren cu arbitrul principal.

Jucătorul sârb a părăsit arena newyorkeză fără să mai susţină obişnuita conferinţă de presă de la finalul meciului, iar apoi şi-a cerut scuze pentru gestul său, într-o postare pe contul său de Instagram.

“Vreau să prezint scuzele mele organizatorilor de la US Open şi tuturor celor afectaţi de comportamentul meu. Sunt dezolat. Întreaga situație m-a făcut să fiu foarte trist şi să simt un gol pe dinăuntru. M-am interesat despre cum se simte arbitrul de linie, iar organizatorii turneului mi-au transmis că, slavă Domnului, se simte bine. Îmi pare extrem de rău pentru că i-am cauzat un astfel de stres. A fost total neintenţionat şi absolut greşit! “, a scris tenismanul sârb.

Novak Djokovic spera să câştige la US Open al 18-lea titlu de Grand Slam din cariera sa, însă regulile sunt reguli iar Federaţia americană de tenis a fost extrem de tranșantă.

”În concordanţă cu regulile de Grand Slam, în urma acţiunii sale de lovire intenţionată a mingii periculos şi necontrolat pe teren sau a lovirii cu mingea în mod neglijent, arbitrul turneului US Open l-a descalificat pe Novak Djokovic de la ediţia 2020 a US Open. Deoarece a fost descalificat, Djokovic va pierde toate punctele câştigate la US Open şi va fi amendat cu premiu câştigat la turneu, pe lângă alte amenzi legate de respectivul incident.”, a precizat Federaţia americană de tenis.

Pablo Carreno Busta, adversarul lui Novak Djokovic din acest meci, s-a declarat consternat  de cele întâmplate, dar crede că gestul tenismenului sârb nu a fost făcut cu intenția de a răni pe cineva.

Novak Djokovic era considerat marele favorit la câştigarea trofeului de la US Open. Anul 2020 se dovedește a fi nefast pentru jucătorul de tenis. Pe 23 iunie, Novak Djokovic a efectuat testul pentru coronavirus și a aflat că are COVID-19. Atât el, cât și soția sa, dar și alți jucători de tenis s-au îmbolnăvit la Adria Tour, competiție organizată de Novak Djokovic la Belgrad și Zadar.

Redactor: Mihaela Țânțaru