Noi prevederi pentru concediul de odihnă

Odată cu noul an, au intrat în vigoare mai multe prevederi importante privind concediul de odihnă la care are dreptul orice angajat din România. După decizia din acest an a Curții de Justiție a Uniunii Europene, zilele de concediu de odihnă neefectuate trebuie plătite, chiar dacă nu au fost cerute de către angajat.

Salariații din România trebuie să beneficieze în fiecare an de zile plătite de concediu de odihnă, conform legislației muncii. Din 2019 au intrat în vigoare mai multe prevederi referitoare la acest drept al angajatului. Atunci când salariatul nu a beneficiat de tot de concediul de odihnă și demonstrează că nu și-a putut revendica acest drept din motive independente de voința sa, angajatorul trebuie să compenseze în bani chiar dacă salariatul nu a depus cerere de concediu.

O altă prevedere este aceea că la acordarea concediului de odihnă nu se va ţine cont de perioada de concediu de creştere iar salariaţii de alte religii decât cea creştin-ortodoxă trebuie să beneficieze de zile libere în afara sărbătorilor legale.

De asemenea, atunci când un angajat care nu şi-a luat toate zilele de concediu de odihnă moare, de acest drept beneficiază moştenitorii lui. Raţionamentul Curţii a fost că această compensaţie financiară are o natură strict patrimonială, astfel că moştenitorii angajatului decedat beneficiază de pe urma acestui drept patrimonial.

Redactor: Sondra Sandu