Noi cazuri de coronavirus pe vasul din Japonia

Situația pe pachebotul ”Diamond Princess”, aflat în largul portului japonez Yokohama, în apropiere de Tokyo, este tot mai îngrijorătoare.

Alte aproximativ 60 de persoane au fost testate pozitiv pentru noul coronavirus chinezesc. Aceste noi cazuri urcă la 130 numărul total de persoane infectate pe această navă de croazieră aflată în prezent în carantină.

”Diamond Princess” a ajuns în urmă cu o săptămână în portul Yokohama, la sud-vest de Tokyo, transportând circa 3.700 de pasageri şi membri ai echipajului.

Înainte de identificarea celor 60 de cazuri noi, 100 de pasageri şi membri ai echipajului fuseseră spitalizaţi, în timp ce celelalte circa 3.600 de persoane, în special pasageri în vârstă de diferite naţionalităţi, au rămas în carantină la bord. Perioada de izolare preventivă ar putea dura până pe 19 februarie.

Testele s-au limitat iniţial la persoane care prezentau simptome sau au intrat în contact cu un pasager debarcat la Hong Kong şi apoi testat pozitiv pentru coronavirus, însă ulterior acestea au fost extinse şi la subiecţii vulnerabili de la bord, în special la cei care s-au aflat în contact cu noile cazuri de contaminare.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a cerut Japoniei să ia toate măsurile necesare pentru a-i asista pe pasagerii de pe ”Diamond Princess” rămaşi la bord, inclusiv măsuri de sprijin psihologic.

Între timp, pasagerii de pe nava de croazieră ”World Dream”, imobilizată de miercuri în portul Hong Kong de teama că printre acestea s-ar putea regăsi purtători ai noului coronavirus, au primit duminică permisiunea de a debarca, după ce probele medicale nu au confirmat vreun caz de infectare în rândul acestora.

Noul coronavirus a ucis 908 persoane în China continentală, unde numărul celor infectaţi a depăşit 40.000, potrivit bilanţului dat publicităţii luni de autorităţi, care confirmă totodată o anumită stabilizare în progresia epidemiei.

Bilanţul global al celor 910 decese provocate de noul coronavirus îl depăşeşte pe cel al Sindromului Acut Respirator Sever, soldat cu moartea a 774 de persoane în întreaga lume în 2002-2003.

Redactor: Mihaela Țânțaru