Noi capturi de droguri

În urma colaborării internaționale dintre Poliția Română și omologii bulgari în vederea recuperării pachetelor de droguri împrăștiate pe întreg litoralul românesc, autoritățile statului vecin au capturat alte 25,43 kilograme de cocaină pe litoralul Mării Negre, în apropierea staţiunii Sunny Day.  Această informație a ajuns până în China.

,,Drogurile se aflau într-o pungă care era atașată de o vestă de salvare, într-un mod similar cu 169 de kilograme de cocaină, care au fost găsite marţi, tot în Bulgaria. Cocaina este de foarte mare puritate, variind de la 77,57% la 90,59%.,  iar valoarea sa pe piaţa neagră ar însemna 4,03 milioane de dolari SUA . La sfârșitul lunii martie poliția românească a confiscat peste 1.000 kg de cocaină, dintr-o barcă răsturnată”, potrivit xinhuanet.com, agenție de presă din China.

Operațiunea a fost lansată în cadrul unui dosar instrumentat de DIICOT. Pe 29 martie 2019, procurorii acestei structuri au adus la sediul central din Capitală saci întregi de cocaină găsiţi într-o şalupă din Delta Dunarii. Drogurile au o valoare estimată pe piaţă de 300 de milioane de euro. Peste o tonă de cocaină a fost descoperită pe plaja localităţii Sfântu Gheorghe, la doi kilometri în direcția orașului Sulina.

“DIICOT Tulcea a fost sesizat că miercuri, 20 martie, pe raza unei localităţi din judeţul Tulcea, dintr-o dubiţă înmatriculată în România a fost pierdut, cu ocazia manipulării, un pachet ambalat ce conţinea un kilogram de cocaină. Puritatea era de circa 90%. Apoi au fost făcute investigaţii specifice privind traseul mărfii. Vineri, 22 martie, pe malul Mării Negre a fost indentificată o barcă răsturnată, iar pe mal şi în barcă erau mai multe pachete”, a declarat Felix Bănilă, procurorul – şef al DIICOT.

Acesta a mai adăugat că rostogolirea ambarcațiunii cu droguri a fost accidentală, iar România era doar țară de tranzit pentru cocaina descoperită. Aceasta urma să părăsească teritoriul statului pe cale rutieră. În continuare, operațiunea este în plină desfășurare iar activitățile  sunt derulate de polițiști, polițiști de frontieră și jandarmi, sub coordonarea DIICOT.

Redactor: Mihaela Țânțaru