Nicușor Constantinescu rămâne “acasă”

Nicușor Constantinescu rămâne în arest la domiciliu. Este decizia definitivă a Curții de Apel Constanța, in dosarul in care președintele suspendat al Consiliului Județean Constanța este cercetat pentru ca ar fi subfinanțat Centrul Militar Zonal. Nicușor Constantinescu a mai primit o veste proasta. Conform rezoluției adoptate de Consiliul Național al PSD, membrii trimiși în judecată în cazuri de corupție își pierd funcția din partid și sunt suspendați din funcția politică în care au fost aleși. Astfel Nicusor Constantinescu nu mai este prim vicepreședinte al organizatiei judetene PSD Constanta. Radu Mazăre nu a mai oferit ocazia conducerii PSD să il suspende și și/a dat demisia din funcția de președinte al PSD Constanta cu o zi inainte de adoptarea rezolutiei. Reamintim că Mazăre este anchetat de DNA pentru abuz in serviciu, iar Nicușor Constantinescu a fost trimis in judecată în trei dosare ce vizeaza printre altele abuz în seriviciu, constituire a unui grup infracțional organizat, conflict de interese și tentativă la abuz în serviciu. Valentina Boboc, judecătorul care care a luat decizia menținerii arestului la domiciliu in cazul Constantinescu este cel care a anulat mandatul de arestare preventivă emis pe numele lui, plasându-l pe președintele CJC în arest la domiciliu.

Redactor: Sorin Hulubei