Nicușor Constantinescu, din nou în boxa acuzaților

Nicușor Constantinescu, din nou în boxa acuzaților! Începe procesul achiziției elicopterului SMURD de către Consiliul Județean Constanța, o decizie ilegală, spun procurorii DNA, care îl acuză pe președintele suspendat de abuz în serviciu în formă continuată. În decembrie 2014, aparatul de zbor aflat în misiune s-a prăbușit pe Lacul Siutghiol, curmînd destinele celor patru salvatori. Cauza accidentului aviatic care a zguduit întreaga țară a rămas pînă la această dată un mister.

Acuzații grave planează asupra lui Nicușor Constantinescu, președintele suspendat al Consiliului Județean Constanța. Abuz în serviciu în formă continuată, pentru un contract atribuit ilegal. Conform procurorilor, Nicuşor Constantinescu a atribuit unei societăţi comerciale, în mod nelegal, contractul de achiziție al aeronavei.

„La data de 01 iulie 2013, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel a pus la dispoziţia persoanei juridice elicopterul achiziţionat din fonduri publice, deşi firma respectivă nu a fost niciodată parte semnatară a Acordului de parteneriat în baza căruia a fost obţinută finanţarea nerambursabilă şi a fost achiziţionat elicopterul. Prin această acţiune, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel a schimbat astfel beneficiarii direcţi ai investiţiei, precum şi destinaţia aparatului de zbor respectiv. Pe această cale, inculpatul a angajat, lichidat, ordonanţat şi plătit, în mod nelegal, în perioada 05.07.2013 – 30.10.2014, din fondurile publice ale Judeţului Constanţa, suma de 1.082.031,62 lei, reprezentând cheltuieli cu serviciile de întreţinere şi operare a elicopterului“..“

Aparatul de zbor EC 135 este același care, pe 15 decembrie 2014, s-a prăbușit în apele lacului Siutghiol, cei patru membri ai echipajului, doi medici SMURD, pilotul și copilotul pierzându-și viața. Aparatul intrase în rețeaua SMURD abia în in 31 iulie 2014, la mai bine de un an si doua luni de la data la care elicopterul a fost receptionat de Consiliul Judetean Constanta. Până la preluarea acestuia de către SMURD, aparatul efectuase 588 de zboruri, totalizând 153 de ore de zbor. Dosarul va fi judecat de magistrații Tribunalului Constanța.

Redactor: Andreea Barbu