Nicușor Constantinescu a fost declarat incompatibil de ANI

“În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat faptul că Nicuşor Constantinescu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20.06.2008 – 23.03.2009, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa cât şi calitatea de reprezentant al judeţului Constanţa în Adunarea Generală a Acţionarilor în cadrul S.C. RAJA S.A. Constanţa, încălcând astfel dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare”, precizează Agenţia Naţională de Integritate într-un comunicat.

Tot ANI mai spune că:

“Persoana […] faţă de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”

Alături de Nicuşor Constantinescu, au fost declaraţi incompatibili Klaus Iohannis, primarul Sibiului, şi Aristotel Căncescu, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov. În plus, ANI îi acuză pe Theodor Stolojan de fals în declaraţii, pe deputatul Florin Popescu, de conflict de interese şi pe Marian Vanghelie de diferenţe între venituri şi avere.

Redactor: Corina Hrom

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.