Nicolae Moga, noul ministru de Interne

Nicolae Moga a depus miercuri jurământul la Palatul Cotroceni și a preluat frăiele portofoliului lăsat liber de Carmen Dan. Noul ministru al Afacerilor Interne a oferit joi jurnaliștilor primele sale declarații în această calitate.

După ce și-a prezentat direcțiile de acțiune din debutul mandatului său,  Nicolae Moga a dat curs întrebărilor adresate de jurnaliști. Din cadrul discuțiilor nu a lipsit controversatul subiect reprezentat de evenimentele din 10 august 2018.

Întrebat dacă va opera modificări de personal la nivelul structurilor pe care le conduce, noul ministru de Interne a precizat că numirile în funcții se vor face pe principiul competenței și al adevărului.

Nicolae Moga a mai afirmat că nu este ”Mesia” care va rezolva toate problemele din cadrul instituției pe care o manageriază dar că va încerca să soluționeze cât mai multe dintre ele.

Nicolae Moga este senator PSD de Constanţa şi vicepreşedinte al Biroului Permanent al Senatului României. A debutat în câmpul muncii în 1977, în poziţia de şef lot la Energomontaj Turceni, iar din 1980 a ocupat funcția de şef de brigadă, coordonator lucrări de construcţii montaj ecluzele Năvodari şi Cernavodă – Energomontaj Năvodari. Timp de cinci ani, a fost director adjunct Management – Energomontaj CNE Cernavodă, sectorul Termocentrale Electrice. Între anii 1991 – 1993 și 2003 – 2004, a deținut funcția de subprefect al judeţului Constanţa. În 2008, a obţinut primul său mandat de senator în Parlamentul României, fiind apoi numit vicepreşedinte al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranţă Naţională. În 2012, a obţinut al doilea mandat de senator, iar în prezent se află la al treilea. Noul ministru de interne a urmat studii postuniversitare de management şi finanţare locală, la Universitatea Ecologică Bucureşti și a absolvit Facultatea de Drept şi Ştiinţe Juridice din cadrul Universităţii Ecologice Bucureşti precum și Universitatea Naţională de Apărare ”Carol I”.

Redactor: Mihaela Țânțaru