Nevaccinarea copiiilor duce la îmbolnăvirea acestora

Astfel, zeci de copii au fost internați în ultima perioadă la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Constanța. Cele mai multe multe cazuri înregistrate au fost boli eruptive, oreion sau scarlatină.

Internări pe bandă rulantă la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Constanța. Cei mai mulți pacienți sunt copii cu oreion sau scarlatină. După cum spune directorul spitalului, nu se pune problema de epidemie, însă numărul cazurilor înregistrate este unul ridicat. Cele mai multe dintre aceste îmbolnăviri sunt cauzate de nevaccinarea micuților.

„Mamele nu vor să înţeleagă că vaccinurile sunt sigure, nu au niciun fel de efect secundar şi sunt extrem de benefice pentru copii. Din păcate, ele iau în consideraţie doar recomandările unor neaveniţi şi ignoră recomandările specialiştilor. Oricum, se aude că cei care nu îşi vor imuniza copiii pe viitor îşi vor plăti spitalizarea. Să vedem atunci ce atitudine vor avea!”, a declarat managerul Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, dr. Stela Halichidis.

Cazurile de oreion sunt înregistrate și la adulți, nu doar la copiii. De aceea, este important ca oamenii să ştie că oreionul este una dintre bolile copilăriei deosebit de contagioasă, o afecţiune care poate produce sechele importante, în cazul în care este neglijată, cea mai temută dintre ele fiind sterilitatea la băieţi. Boala este întâlnită în mod special în sezonul rece, dar şi primăvara, adesea în epidemii, mai cu seamă în colectivităţile de copii, respectiv grădiniţe sau şcoli. Receptivitatea faţă de acest virus este generală, maximă la copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 15 ani. Totuşi, se pot îmbolnăvi cu uşurinţă şi adolescenţii sau adulţii neimunizaţi. Astfel, virusul care produce oreionul pătrunde în corp prin nas sau gât. În ceea ce priveşte perioada de incubaţie, aceasta este de obicei de aproximativ 16-18 zile, dar există situaţii în care bolnavul suferă chiar şi mai mult de-atât. Simptomele constau în creşterea în volum a uneia sau a ambelor glande parotide, aşa că pacientul are, la început, unul sau ambii obraji umflaţi. Înainte de toate, însă, copiii, dar şi adulţii diagno-sticaţi cu oreion fac febră mare (38-40 grade), au dureri de cap, dureri la nivelul urechii, precum şi senzaţie de gât uscat şi durere la înghiţire sau deschiderea gurii. Spre deosebire de varicelă, rubeolă, rujeolă şi oreion, scarlatina este determinată de o bacterie şi nu de un virus. În aceste cazuri, principalul responsabil de apariţia ei este streptococul beta-hemolitic de grup A.

Redactor: Cerasela Videanu