Nereguli depistate la timp de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă Constanța au identificat trei autoturisme care figurau ca furate din ţări ale Uniunii Europene. Pe numele celor trei conducători auto au fost întocmite actele premergătoare pentru complicitate la furt și tăinuire.

În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră au desfășurat activități pe linia combaterii traficului internaţional cu autoturisme furate ocazie cu care au fost identificate trei autoturisme care figurau ca furate. În municipiul Constanţa au fost identificate în trafic două autoturisme care figurau ca fiind furate din Italia şi Spania. Pe raza localităţii Negru Vodă a fost verificat în trafic un autoturism marca Ford Mondeo, înmatriculat în Austria. Cele trei autoturisme, în valoare de 7.000 de euro, 9.000 de euro, respectiv 5.000 de euro au fost ridicate în vederea indisponibilizării.

De la începutul anului  au fost înregistrate alte 8 asemenea cazuri de autoturisme furate din țări ale UE. În momentul de față, parcul auto care aparține Gărzii de Costă adăpostește un număr de 136 de autovehicule și 19 utilaje. De asemenea, oamenii legii au depistat un autoturism înmatriculat în R. Bulgaria care avea actele falsificate.

Reporter: Nicoleta Bujor ; Imagine: George Dima