Nemulțumiri la adresa noului premier desemnat

Președintele României, Klaus Iohannis, l-a desemnat, zilele trecute, pe Vasile Florin Cîțu, fost ministru de finanțe, pentru postul de premier, fapt care a generat un val de nemulțumiri în rândul social-democraților.

Astfel, Marcel Ciolacu, președintele interimar al PSD, a anunțat, miercuri, că va analiza posibilitatea unei noi sesizări la Curtea Constituțională, argumentând că acestă propunere nu este una care să strângă o majoritate parlamentară.

„Este posibil să sesizăm din nou la Curtea Constituțională şi această propunere. Vom avea o discuţie cu specialiştii din partid. Vineri avem şedinţă şi vom discuta. Dar vom discuta şi cu liderii celorlalte formaţiuni parlamentare şi vom avea cred o strategie comună”, a declarat Ciolacu, în cadrul unei emisiuni tv.

Surse din PSD susțin că, de fapt, președintele l-a desemnat pe Cîțu pentru funcția de premier, pentru a ajunge mai repede la alegeri anticipate, acesta fiind respins de toate partidele parlamentare.

Reacțiile celorlalți șefi de partide nu au întârziat să apară. Și fostul președinte al României, Traian Băsescu, susține că Florin Cîțu nu este potrivit pentru o astfel de funcție, numind această alegere o ”catastrofă”.

”Din punct de vedere al economistului, alegerea președintelui a fost excepțională, a ales un economist excelent. Din punct de vedere al premierului care trebuie să coaguleze o majoritate, alegerea președintelui este catastrofală. Cîțu nu va reuși să pună cap la cap o construcție politică, care să dea României un Guvern stabil (…) Deci Cîțu nu are nici o șansă să facă o majoritate în care să atragă și PSD-ul sau chiar Pro România”, a declarat Traian Băsescu, potrivit RFI.ro

Curtea Constituțională a stabilit, luni, că există conflict juridic de natură constituțională între Președinție și Parlament din cauza desemnării lui Ludovic Orban în funcția de premier de către șeful statului Klaus Iohannis.

Redactor: Daniel Albu