Neatenţia a dus la producerea unui accident în staţiunea Mamaia

Se pare că evenimentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum şi neatenţie. Împlicate în accident au fost două autoturisme şi o betonieră care lucra la una dintre unităţile hoteliere din zonă. Şoferul autocamionului încerca să iasă pe şosea. Un autoturism  care venea cu viteză nu a mai putut frâna la vederea betonierei şi a atras de volan, intrând pe contrasens, unde a fost izbit din plin de o altă maşină care circula regulamenar. În urma impactului, maşina a fost proiectată într-un stâlp de înaltă tensiune.

La faţa locului au ajuns un echipaj al serviciului de ambulanţă dar şi un echipaj de la descarcerare, pentru a-l ajuta pe şoferul prins între fiare. Medicii spun că celelte persoane implicate prezintă leziuni în mai multe zone ale corpului, drept urmare au fost transportaţi de urgenţă la spital pentru investigaţii.

Poliţiştii încearcă acum să stabilească dacă motivul producerii accidentului este şi neatenţia şoferului autoutilitarei.

Reporter: Denisa Stoenescu ; Imagine: Alex Brinzaru