Năvodărenii s-au distrat de 1 Mai

Distracție și voie bună la Năvodari de 1 mai. Autoritățile locale au pregătit și în acest an 25000 de mici, zeci de butoaie cu bere dar și muzică pe măsură.  Serbarea câmpenească i-a scos din case pe năvodărenii care au petrecut întreaga zi.

Petrecere mare la Năvodari. În acest an, organizatorii, respectiv  Sindicatul Lucrătorilor de pe Platforma Industrială Midia Năvodari, în parteneriat cu Sindicatul Funcționarilor Publici și Contractualilor din județul Constanța, Sindicatul Lucrătorilor din Primăria Năvodari și Serviciile Publice, au organizat deja obișnuita serbare câmpenească în Tabăra Delfinul. Bineînțeles, la loc de cinste s-au aflat nelipsiții mici și berea.

Oamenii au venit în număr mare la petrecere în acest weekend plin de evenimente și au avut șansa să diversifice activitățile.

Este deja al 9-lea an în care 1 mai  se sărbătorește în acest mod la Năvodari, iar autoritățile vor să continue tradiția. Năvodărenii s-au distrat până la apusul soarelui, împreună cu primarul orașului, Florin Chelaru, prezent la această serbare câmpenească.

Reporter: Oana Jărloianu ; Imagine: Cristian Rizea