Năvodărenii beneficiari ai programul Asistență Socială din cadrul Primăriei au motive să zîmbească de sărbători (VIDEO)

Reprezentanții unuia dintre cele mai mari lanțuri de hipermaket-uri au organizat seara trecută un eveniment de strângere de fonduri. Prin donaţii, aproape 4000 de ron vor ajunge, sub formă de cadou, în casele familiilor nevoiașe.

Dineul organizat de conducerea hipermarket-ului a avut ca scop ajutarea năvodărenilor înscriși în programul de Asistență Socială, din cadrul Primăriei.
Invitații au avut parte de o seară deosebită la restaurantul unui hotel de lux din stațiunea Mamaia, iar cei care au simțit nevoia de a da o mînă de ajutor, au putut face donații.

Exemplul a fost urmat de toți participanţii, iar la final, pentru familiile nevoiașe, s-a strâns suma de 3850 de ron.

Astfel că, de săptămîna viitoare, beneficiarii urmează să-și primească, rînd pe rînd, darurile pe care reprezentanții Primăriei Năvodari în colaborare cu cei ai hipermaket-ului le-au pregătit cu drag.

Reporter: Andreea Barbu ; Imagine: Bogdan Grigorescu