Muzeul de Istorie Constanța a lansat proiectul intitulat Exponatul Lunii

Proiectul Exponatul Lunii, a demarat la Muzeul de Istorie din Constanța cu un tezaur reprezentativ pentru istoria și arheologia poporului român. Descoperirea a fost făcută în urmă cu trei ani, în pământ, în timp ce erau efectuate lucrări la autostrada Cernavodă-Medgidia. Acolo a fost identificată o zonă sacră unde populația din epoca bronzului își depunea ofrande de animale sălbatice sau domestice, întregi sau parțiale.

Proiectul va permite expunerea unei descoperiri importante în fiecare lună. Acesta a fost lansat în mai și a coincis cu deschiderea expoziției, Povestea Statuii lui Ovidius.

La început, statuia s-a aflat în sudul pieței însă după realizare Muzeului de Istorie și Arheologie, s-a efectuat o sistematizarea iar arhitectul a modificat schița de amplasament a statuii poziționând-o cu fața spre mare. Statuia din Constanța a trecut prin mai multe momente critice, însă a rezistat peste timp.

Toate momentele importante, prin care a trecut statuia lui Ovidius, sunt surprinse în imagini, prin intermediul cărților poștale din Constanța și Sulmona.

Rpeorter: Ana-Maria Stancu ; Imagine: George Dima