Muzeul de Artă, amprentă a istoriei

Orice moment este bine venit pentru a redescoperi clădirile monument ale Constanței. Centenarul și 140 de ani de la recâștigarea Dobrogei constituie un bun prilej pentru a promova clădirile concepute chiar în acele vremuri. Un asfel de exemplu îl constituie Muzeului de Artă din Constanța.

Muzeul de Artă din Constanța a funcționat, în urmă cu un secol, ca prima școală românească de la malul mării. Copiii învățau aici să ajungă notari, învățători și preoți. Școala a purtat numele de „Principele Ferdinand și Principesa Maria” și a adăpostit două instituții de învățământ separate: una pentru băieți și alta pentru fete.

Cel care a realizat planurile primei școli românești din Constanța a fost arhitectul Ion Socolescu, unul din absolvenții exigentei  Școli de Arte Frumoase din Paris. Până și depozitele de cărbuni ale școlii au fost construite din piatră și cărămidă cu tavane boltite. Există chiar o poveste legată de descoperirea lor. În momentul în care s-a renunțat la încălzirea cu cărbuni, depozitele care se aflau în subsolul clădirii au fost astupate.  S-a uitat de ele și au fost descoperite mult mai târziu, odată cu planurile clădirii.

La Muzeul de Artă din Constanța există și o galerie subterană, Museion la care pot fi deschise expoziții din domeniul ceramicii sau sculpturii.

Reporter: Sondra Sandu ; Imagine: Zarif Armanbet