Muzeul de Arheologie „Callatis” din Mangalia a fost gazda unui eveniment cultural deosebit

Sunt tineri, talentaţi, au participat şi au câştigat premii importante la concursurile de profil din ţară, iar pasiunea pentru teatru izvorăşte din dorinţa de a exprima pe scenă ceea ce simt. Vorbim despre artiştii amatori ai trupei de teatru „Thaliamar” din Mangalia, care au oferit un spectacol minunat publicului din localitate, vitregit de astfel de manifestări. Iar piesele jucate au primit aplauze îndelungi.

Deşi au fost aplaudaţi la scenă deschisă şi au veleităţi de actori, tinerii spun că teatrul rămâne pentru ei la stadiul de pasiune, deoarece în ţara noastră, valorile culturale nu sunt apreciate la adevărata lor dimensiune. Însă părinţii sunt încrezători şi spun că îi vor susţine până la capăt.

Dacă unii dintre elevii talentaţi ai trupei nu vor urma o carieră în actorie, alţii sunt deja absolvenţi ai facultăţilor de profil, semn că manifestarea teatrală nu pierde din valoare.

Publicul iubitor de frumos a avut ocazia să admire mai multe portrete și lucrări cu temă marină, realizate de artistul Gabriel Tora. Cât despre teatru, în fiecare an, la 27 martie, în peste o sută de țări se sărbătoreşte această frumoasă artă, care datează de peste două milenii și jumătate.

Reporter: Ramona Ganescu ; Imagine: Constantin Blanaru