Munca în străinătate, tot mai periculoasă

România este în doliu național în semn de respect pentru românii care și-au pierdut viața în cutremurul din Italia. Nevoile îi împing pe conaționalii noștri la mii de kilometri distanță de țară, în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit. Mulți români se tem însă să mai plece de acasă, în aceste vremuri tulburi.

Ziua de doliu național în memoria românilor care au decedat în urma cutremurului din Italia i-a făcut pe mulți constănțeni să se gândească dacă sacrificiul părăsirii țării în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit într-adevăr își mai are rostul. Asta în condițiile în care vremurile sunt unele tulburi în ceea ce privește siguranța, chiar din cauza atentatelor teroriste tot mai dese din vestul Europei, acolo unde sunt și foarte multe comunități de români.

Există însă și persoane pentru care ideea plecării peste hotare râmâne o soluție foarte bună, în condițiile în care România nu are prea multe de oferit.

În acest moment, peste două milioane și jumătate de români lucrează cu forme legale în afara granițelor României. Cei mai numeroși sunt în Spania și în Italia, însă sunt comunități importante și în țări precum Franța sau Marea Britanie.

Rpeorter:Bogdan Bolojan ; Imagine: Cristian Rizea