Muncă în folosul comunității pentru mită

A cerut mită un smartphone și a ajuns să presteze muncă în folosul comunității. Vorbim despre un polițist din Medgidia, agent al Biroului de Poliție Transporturi Navale Constanța Sud- Agigea. Omul legii a fost condamnat la 3 ani de inchisoare cu suspendare.

Poliţistul a oprit în trafic un bărbat care avea autorizația de transport expirată. Inițial, agentul a cerut 1.000 de lei în locul sancționării corespunzătoare. Apoi, a cerut șoferului un smartphone pe care să-l trimită prin curier. În momentul ridicării telefonului mobil, omul legii a fost arestat preventiv.Reprezentanții Sindicatului polițiștilor condamna luarea și darea de mită.

In urma procesului, magistrații Tribunalului Constanța l-au condamnat pe acesta la 3 ani de inchisoare cu suspendare și muncă în folosul comunității.

„Pe durata termenului de supraveghere i se impune inculpatului Abduraman Deria să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa sau Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, pe o perioadă de 120 de zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă”, se arată în sentinţa dată de magistraţi.

Redactor: Anamaria Stoica