La mulți ani, Poliția Română!

Anul acesta s-au împlinit 195 de ani de la înfiinţarea Poliției Române, prilej cu care, la Constanța, momentul a fost sărbătorit prin demonstrații ale oamenilor legii. La activități au participat polițiști din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale, Rutier, Criminalistic și Grupa de Pirotehnişti. În același timp, au fost prezenţi şi câinii de urmă.

Maşini şi motociclete, câini polițiști, arme şi mascaţi. De asta au avut parte constănţenii care au trecut prin parcul din faţa Teatrului Oleg Danovski. De ziua Poliţiei Române, copiii au fost în centrul atenţiei. Micuţii au avut ocazia să afle câteva dintre tainele meseriei de poliţist.

După ce au văzut doar în filme sau în jocuri, arme sau echipamente speciale de intervenţie, copiii au fost foarte încântaţi să afle cât mai multe detalii de la poliţişti şi mascaţi DIAS.

Poliţiştii le-au pregătit micuţilor şi un exerciţiu demonstrativ.

La finalul vizitei, copiii s-au arătat încântaţi de cele aflate şi văzute, iar mulţi dintre ei se gândesc să le calce pe urme celor de la care au învăţat atât de multe lucruri. Ziua Poliției Române este sărbătorită în fiecare an pe 25 martie. Alegerea acestei date este legată de simbolul creştin al Bunei Vestiri, aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române.

Reporter: Oana Jărloianu ; Imagine: Cristian Rizea