Motiv de bucurie pentru fanii Spice Girls

Fetele s-au reunit pentru câteva ore, cu ocazia prezentării oficiale a musicalului “Viva Forever!”, o producţie inspirată din hiturile sale. Aceasta va fi pusă în scenă la Londra, într-un teatru din West End.

Cele cinci cântăreţe care au alcătuit grupul Spice Girls – Mel B, Mel C, Geri Halliwell, Emma Bunton şi Victoria Beckham – au participat la prezentarea oficială a acestui musical, marţi, la St. Pancras Renaissance Hotel din Londra, unde grupul din care au făcut parte au filmat videoclipul pentru piesa lor “Wannabe”.  Musicalul “Viva Forever!” va fi regizat de Paul Garrington şi va explora “realitatea amară a celebrităţii”. Acţiunea acestei producţii se desfăşoară pe fundalul unui concurs de talente televizat. Ideea pentru acest spectacol îi aparţine lui Judy Craymer, producătoarea musicalului “Mamma Mia!”, inspirat de piesele grupului Abba. “Viva Forever!” va avea premiera la Piccadilly Theatre din Londra pe 11 decembrie. Acest show se încadrează în grupa musicalurilor de tipul “jukebox” – producţii care folosesc piese populare pe coloanele lor sonore, dar care au un scenariu original.  Formaţia Spice Girls, creată în 1994, a cunoscut succesul după lansarea primului single, “Wannabe”, în 1996, acesta situându-se pe primul loc în topurile muzicale din 30 de ţări. Astfel s-a născut un fenomen internaţional similar Beatlemaniei, “Girl Power”.

Pe 31 mai 1998, în plin turneu, Geri Halliwell a anunţat că va părăsi trupa. Cele patru membre rămase  au lansat un al treilea album în 2000, “Forever”, iar trupa s-a destrămat în februarie 2001. În 2007, cântăreţele s-au reunit pentru o scurtă perioadă de timp, pentru turneul “Return of the Spice Girls”, care s-a bucurat de un enorm succes.

Pentru mai multe detalii si imagini video va rugam urmariti jurnalul Litoral TV

Redactor: Doina Sirbu