Moș Crăciun a ajuns la copii din spital

Evenimentul „Vine Moșul și la tine…..”, a reușit să aducă laolaltă două fundații din Constanța, precum și elevii unei școli. Este vorba de Fundația „Solidaritatea Culturală Româna – ARS XXI”, alături de Asociația „Femeia Schimbă Lumea” și corul de elevi al Școlii generale 39, „Nicolae Tonița” din Constanța, care au venit să le facă o supriză copiilor internați în spital. Și pentru a simți cu adevărat bucuria Sfintelor Sărbători, micuții din Secția de Pediatrie a Spitalului Județean Constanța au avut parte de o grămadă de surprize.

Voluntarii și copiii au fost pe rând Mos Crăciun, iar elevii școlii generale au susținut un spectacol de colinde. Micutii internați in spital au vrut la rândul lor să-i mulțumească Moșului, așa că i-a spus poezii.

Pe lângă cadourile oferite celor mici, cadrele medicale au primit și ele o parte din necesarul sanitar.

La finalul evenimentului, micuții și-au luat la revedere de la moș și l-au rugat să vină și la anul pentru alți copii din spital care vor fi la fel de cuminți cum au fost și ei anul acesta.

Reporter: Denisa Stoenescu / Sorin Hulubei ; Imagine: Andrei Lungu