Moş Crăciun a venit şi la cei mai săraci din Năvodari (VIDEO)

La cei 17 copii din Năvodari, Moş Crăciun nu a ajuns, până acum, niciodată, deşi au fost cuminţi şi silitori la şcoală, mulţi dintre ei încheind semestrul cu calificativul Foarte Bine. În loc să se joace cu alţii de seama lor, aceştia preferă să citească, să facă exerciţii suplimentare pentru ca, în viitor, să-şi ajute părinţii. Dar anul acesta au avut parte de o surpriză plăcută. Lucrătorii din cadrul Asistenţei Sociale au fost mesagerii Moşului şi le-au adus pachete cu haine , încălţăminte, dulciuri şi un brăduţ deja împodobit. Printre cei care au primit cadourile se numără şi Andrei un băiat de numai 10 ani pe care greutăţile vieţii l-au făcut să gândească ca un om matur. Cu toate că s-a bucurat de darurile Moşului, copilul a recunoscut că jucăriile nu mai sunt pentru el şi că tot ce-şi doreşte de Crăciun este să poată învăţa la lumina becului şi nu la lumânare aşa cum face acum. În ciuda condiţiilor sale, Andrei are carnetul plin de calificativul Foarte Bine.

Diana este şi ea  tot în clasa a treia şi la fel ca şi Andrei a fost premiantă în fiecare an, cu toate că nu dispune de condiţiile multor copii de vârsta ei. Chiar dacă situaţia familiei sale este una precară Dina nu încetează să viseze şi speră să primească într-o bună zi un calculator pentru că ştie că la şcoală vor urma şi cursuri de IT şi va trebuie să se pregătească.

Ce este mai trist este faptul că unii dintre aceşti copii au fost pur şi simplu abandonaţi de unul dintre părinţi. Lucrătorii din cadrul Asistenţei Sociale Năvodari au fost profund impresionaţi de situaţia acestor micuţi. În semn de mulţumire, copii au cântat şi un colind.

Reporter: Paula Moroi ; Imagine: Victor Nita