Mort de beat, circula cu mașina prim Medgidia

Tot sâmbătă, la Medgidia de data aceasta, un alt echipaj de jandarmi a depistat în trafic un șofer mort de beat, dar și cu permisul suspendat, culmea, tot pentru consum de alcool. Și acesta s-a ales cu dosar penal.

Sâmbătă dimineață, în jurul orei 08.30, un echipaj de jandarmi din cadrul Detaşamentului 7 Medgidia, aflat în misiune de patrulare, a observat la intersecţia străzilor Nicolae Bălcescu şi Ovidiu un autoturism care se deplasa sinuos fără să oprească la indicatorul Stop.  Acesta a oprit la vederea echipajului de jandarmi. Apropiindu-se, oamenii legii au constatat că şoferul emana o puternică halenă alcoolică şi se exprima verbal cu dificultate, reuşind totuşi să le spună oamenilor legii că “a băut toată noaptea şi are permisul suspendat tot pentru alcool”.

Jandarmii au sesizat lucrătorii Poliţiei Medgidia pentru luarea măsurilor legale în astfel de situaţii. Dupa ce a fost testat cu aparatul etilotest, care a arătat o alcoolemie de 0,86 mg/l în aerul expirat, conducătorul auto, în vârstă de 26 ani, din Medgidia, a fost condus  la spitalul Medgidia în vederea recoltării de probe biologice şi ulterior la sediul Poliţiei mun. Medgidia în vederea luării măsurilor legale.

Redactor: Daniel Albu