Monumentele Constanţei, în ruină (VIDEO)

Vila Şuţu, Farul Genovez sau Cazinoul din Constanţa sunt doar câteva dintre zecile de monumente istorice ale judeţului nostru, pe care, însă, timpul le-a transformat mai degrabă în ruine decât în atracţii turistice. Preocupaţi de soarta acestora, mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile s-au constituit într-un grup de iniţiativă, cu scopul de a atrage atenţia asupra valorilor culturale ale oraşului.

Faleza Cazinoului din Constanţa, este, de departe, unul dintre locurile “de suflet” ale constănţenilor. Din păcate, însă, sentimentele care îi încearcă de fiecare dată când privesc monumentele din zonă sunt mai degrabă de tristeţe şi nemulţumire din cauza stadiului în care au ajuns.

Turismul are şi el de suferit din această cauză, mai ales că judeţul Constanţa are o resursă culturală extraordinară.

Societatea civilă încearcă să le atragă atenţia decidenţilor prin diferite evenimente. Unul dintre acestea este şi masa rotundă organizată vineri la Constanţa.

Evenimentul “Monumentele istorice ale Constanţei- reabilitare şi promovare” a fost organizat de Liga Consilierilor juridici, în colaborare cu mai multe grupuri sindicale şi patronale.