Momente emoţionante la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa

Doi dintre cei mai longevivi agenţi din cadrul IPJ Constanţa au primit diplome de excelenţă pentru activiatea depusă în cadrul inspectoratului. Este vorba despre agentul şef principal Paraschiv Datcu, ce vreme de 29 de ani a fost şeful postului de poliţie Tuzla. Pentru implicarea sa, în 2012 acesta a fost numit cetăţean de onoare al comunei Tuzla.

Marţi, agentul şef Paraschiv Datcu şi-a luat rămas bun de la colegi, iar primul lucru pe care îl va face odată cu ieşirea la pensie va fi să se odihnească.

Şeful IPJ şi arătat recunoştinţa şi faţă de agentul principal Constantin Grecu, care a implementat la nivelul serviciului de Poliţiei Rutieră baza de date computerizată. Constantin Grecu şi-a început activitatea în 1984.

Copleşit de emoţii, Constantin Grecu şi-a luat rămas bun de la colegi şi de la activitatea din cadrul Poliţiei.

Dar Constantin Grecu nu doreşte să părăsească această activitate. Agentul şi-a propus să organizeze cursuri de pregătire în cadrul dispeceratelor de la firmele de pază.

Reporter: Paula Moroi ; Imagine: George Dima