Moarte suspectă la Medgidia

Moarte suspectă la Medgidia. O femeie a fost gasită fără suflare pe malul canalului Dunare – Marea Neagră, de către un agent de pază care iși făcea rondul în zonă. La fața locului au fost chemați medicii care au constatat decesul dar și faptul că pe trupul femeii erau mai multe echimoze și escoriații. Cazul a fost preluat de către criminaliști.

Descoperirea a fost făcută la primele ore ale dimineții. Bărbatul care lucra ca agent de pază în zonă a sunat imediat la 112. Medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face însă nimic pentru femeia care murise de câteva ore bune.

Semnele dar și faptul că femeia era dezbrăcată de la mijloc în jos, iar pe picioare avea urme de sânge i-au făcut pe medici să solicite intervenția polițiștilor criminaliști. Un procuror de la parchetul Tribunalului Constanța dar și legiștii au ajuns la locul incidentului. În urma primelor cercetări efectuate s-a constatat că femeia, încă neidentificată, ar fi fost adusă acolo de un bărbat în vârstă. Acesta a susținut că așa ar fi găsit-o la el în curte, s-a speriat și a tras-o afară până pe marginea canalului.

Oamenii legii iau în considerare toate variantele, inclusiv ca femeia să fi fost batută, violată și lăsată să moară în frig.

Redactor: Cristina Niță