Misiune inedită pentru cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Dobrogea”

Desfășurare de forțe astăzi pe Lacul Tăbăcărie din Constanța. Echipajul ISU a fost solicitat pentru salvarea unor lebede blocate de gheața de pe lac. Cele mai multe dintre lebede s-au speriat și au reușit să se elibereze, însă una dintre ele, înghețată și rănită, aproape că nu se mai putea mișca.

Gheața subțire de pe lac a îngreunat acțiunea salvatorilor, care au solicitat intervenția unei bărci pentru a putea desfășura acțiunea.

După mai multe încercări, lebăda nu se lăsa prinsă. A fost nevoie ca un muncitor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență să se tărască pe burtă și să prindă în cele din urmă zburătoarea.

Lebedele s-au obișnuit să fie alintate de constanțeni, care nu ratează nicio ocazie să le dea de mâncare.

Lebăda a fost predată voluntarilor de la un ONG care urmează să stabilească starea în care se află și să îi ofere tratamentul necesar.

Reporter: Bogdan Bolojan ; Imagine: Victor Nita