Misiune încheiată cu succes pentru Fregata “Regele Ferdinand” (VIDEO)

Misiunea Fregatei ” Ferdinand s-a încheiat la 1 decembrie,  data la care marinarii se pot mândri cu un bilanț impresionant al acțiunilor de combatere a pirateriei.  În cele 60 de zile, nava a luat parte la misiuni de cercetare a spaţiului naval şi aerian, acordarea asistenţei unei nave vulnerabile, asigurare logistică cu elicopterul, monitorizarea activităţilor de pescuit din largul coastelor Somaliei, evacuarea medicală cu elicopterul Puma Naval, instruirea militarilor din cadrul marinei tanzaniene, precum și alte misuni de o importanță majoră. De departe cea mai importantă realizare a fregatei Regele Ferdinand a fost capturarea, împreună cu nava sub pavilion turcesc Gemlik, a 9 persoane suspectate de acte de piraterie.

Cele peste 12500 de mile marine parcurse i-a pus la grea încercare pe marinarii aflați departe de casă, care au dat dovadă de un real curaj în toate misiunile de patrulare.

Participarea cu succes a fregatei Regele Ferdinand la Operaţia ATALANTA demonstrează faptul că Forţele Navale Române dispune de personal bine pregătit  și de aparatură care corespunde standardelor NATO şi UE, contribuind activ la menținerea securității naţionale şi internaţionale.

Redactor: Raluca Damian