Ministrul Transporturilor, în vizită pe podul Agigea

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, împreună cu președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, s-au aflat, astăzi, într-o vizită de lucru în zona Podului Agigea. După trei săptămâni în care s-a lucrat la foc automat, circulația a fost redeschisă pe toate cele 4 benzi, fără restricții de tonaj sau viteză, pe întreg podul, încă de joi noapte!

Ministrul a declarat că îşi cere scuze faţă de toţi cei care au avut de suferit din cauză că reabilitarea a durat atât de mult, în condiţiile în care putea fi terminată încă de anul trecut.  Întrebat dacă există o persoană care să fie trasă la răspundere pentru faptul că lucrările începute în 2011 s-au întins pe ani buni, acesta a spus că ceilalţi miniştri trebuie întrebaţi, el fiind de doar 4 luni în funcţie.

Precizăm că de joi seară se circulă din nou pe podul de la Agigea. Amintim că traficul a fost întrerupt, din cauza unor lucrări. Măsura a avut ca principal scop pregătirea acestui pod pentru circulația din sezonul estival, în condiții de siguranță. Închiderea totală a traficului pe pod a fost necesară, conform autorităților, pentru tensionarea finală a cablurilor (înlocuite în perioada septembrie-decembrie 2016), demontarea ancorajului provizoriu de pe pilonul central și montarea elementelor rosturilor de dilatație ale podului.

În perioada în care s-au efectuat lucrările de reparație pe podul Agigea traficul rutier a fost redirecționat pe noul pod, aflat la o distanța suplmentară de aproximativ 3 km.

Reporter: Camer Niță ; Imagine: Narcis Verdeș