Ministrul Apărării, la Constanța

O nouă generație de absolvenți ai Academiei Navale” Mircea cel Bătrân” din Constanța a spus adio vieții de student! La ceremonia de absolvire a promoției 2019 a fost prezent ministrul Apărării, Gabriel Leș, și Șeful Statutului Major al Forțelor Navale, viceamiralul Alexandru Mîrșu.

La sesiunea iulie 2019, 255 de studenți au promovat examenul de diplomă, 217 de la Secția Civilă și 38 la cea Militară. În rândul noilor licențiați, femeile și-au demonstrat capacitatea de lider, calificativele obținute la examenul final oferindu-le titlulul de șefi de promoție. Cele două reprezentante ale sexului frumos posesoare ale acestei titulaturi sunt Baciu Nicoleta Cristina, de la Inginerie și management naval și portuar, și Chiriță Elena Iuliana Alexandra, de la programul de studii Navigație hidrografie și echipamente navale.

Emoțiile au fost prezente și în sufletelor celor care i-au susținut de pe margine pe absolvenți. Părinți, bunici, rude și prieteni au privit cu satisfacție momentele impresionante ale ceremoniei de absolvire.

Redactor: Mihaela Țânțaru