Ministerul Sănătății începe distribuirea vaccinului antigripal către unitățile din teritoriu

Ministerul Sănătății este pregătit pentru începerea campaniei de vaccinare antigripală.

“Din cantitatea de 600.000 de doze de vaccin antigripal, pe care Ministerul Sănătăţii le-a achiziţionat pentru începerea campaniei de vaccinare antigripală, primele 200.000 de doze, urmează a fi distribuite în teritoriu în cursul zilei de miercuri către direcţiile de sănătate publică, urmând ca acestea să le furnizeze medicilor de familie” se arată într-un comunicat emis de Ministerul Sănătății.

Conducerea Direcției de Sănătate Publică Constanța nu a primit însă nici o înștiințare în acest sens.

Restul de 400 de mii de doze vor ajunge până la finalul acestei săptămâni.  În acest an, Institutul Cantacuzino va pune la dispoziție 400 de mii de doze. Anul trecut, în campania de imunizare gratuită împotriva gripei nu au fost folosite vaccinuri de la Cantacuzino, după ce, în ianuarie 2012, multe loturi cu doze fabricate la acest institut au fost retrase, din cauza unei concentraţii scăzute a tulpinii B, linia de producţie a fiolelor fiind ulterior închisă.

Redactor: Paula Arhip