Militarii americani învață limba română cu ajutorul unei aplicații

Americanii de la baza Mihail Kogălniceanu sunt într-o misiune de a învăța…limba română. Bryan, care va petrece următoarele luni în țara noastră, povestește că exersează în fiecare zi cu ajutorul unei aplicații de pe telefonul mobil. Printre primele cuvinte învățate, se numără “mulțumesc”, “bărbat” și “ femeie”.

250 de militari din Kansas, care au luptat în Afganistan și Irak, sunt noii locuitori ai bazei Mihail Kogălniceanu. Aceștia  fac parte dintr-o unitate de elită,iar principala lor misiune este să se antreneze cu militarii români. Printre activitățile soldaților se numără însă și învățarea limbii române. Bryan Rice,unul dintre americanii care vor petrece nouă luni în baza de la Kogălniceanu, a povestit că exersează zilnic limba română cu ajutorul unei aplicații pe telefonul mobil.

„Printre  cuvintele pe care le-am învăţat până acum se numără ” mulţumesc „. A fost primul lucru pe care am vrut să-l ştiu. Am vrut să mă asigur ca atunci când merg în oraş să le pot răspunde vânzătorilor din magazine. Au fost foarte drăguți cu noi, foarte amabili. Am fost impresionat că mulţi cunosc engleza bine. Bariera lingvistică nu a fost o problemă „ , spune militarul american.

Bryan își doreşte ca până la sfârşitul misiunii, să poată purta fluent o conversaţie în limba română, relatează Libertatea.  Alte cuvinte pe care le-a învățat deja , sunt  „bărbat” și „femeie”.

Redactor: Isabela Boantă