Midnight Bike, prin Constanța

Chiar dacă afară au fost doar câteva grade cu plus, zeci de bicicliști s-au adunat pe platoul din fața Casei de Cultură din Constanţa, punctul „clasic„ de începere a cursei Midnight Bike.
Sportul înseamnă sănătate, iar exemplul perfect este și „Super Titi”, unul din veteranii echipei, care luna aceasta implinește 65 de ani.
Cicliștii amatori  au participat chiar și la numeroase concursuri de specialitate și susțin orice fel de inițiativă sportivă în orașul Constanța.
În afară de mișcare și partea recreativă, Midnight Bike promovează un concept extrem de interesant. Sensibilizarea șoferilor constănțeni în legătură cu existența biclicliștilor în trafic, care de cele mai multe ori, sunt puși în pericol de ignoranța conducătorilor auto. Cursa Midnight Bike ia startul pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, în fața Casei de Cultură și continuă pe principalele bulevarde din Constanța, zona Peninsulară și stațiunea Mamaia. Participanţii sunt echipați cu cască de protecție, iar bicicletele sunt pregătite conform legislației rutiere pentru traficul pe timp de noapte. Luminile de semnalizare au oferit „personalitate” grupului, care, în acest fel, s-a putut face ușor remarcat de șoferii din trafic.
Dacă imaginile v-au stârnit curiozitatea puteți să vă alăturați, oricând, mișcării Midnight Bike, accesînd pagina de Facebook a  Cycling Team sau intrând pe forumul dedicat acţiunii, pe care îl găsiți cu un simplu Search pe Google.
Reporter: Andreea Barbu ; Imagine: Bogdan Grigorescu