Micuții karatiști de la CS Karate Dinamic Constanța continuă tradiția evoluțiilor foarte bune

Micuții karatiști de la CS Karate Dinamic Constanța continuă tradiția evoluțiilor foarte bune la marile competiții internaționale, întorcându-se cu două medalii, una de aur și una de argint, de la Cupa Europei Kohai SKDUN, competiție similară Campionatelor Europene pentru sportivii cu centuri inferioare, de la cea albă la cea albastră.

Comportare excelentă pentru tinerii sportivi de la CS Karate Dinamic Constanţa, la a şasea ediţie a Campionatelor Europene de Karate Shotokan SKDUN şi a şasea ediţie a Cupei Europei Kohai, competiţie ce s-a desfăşurat în perioada 1-3 aprilie, la Nürnberg (Germania). Cei cinci sportivi antrenaţi de Sensei Gabriel Popescu, Brînduşa Popescu, Laura Ţuţuianu şi Ionuţ Nicolae au obţinut clasări între primele cinci locuri la toate categoriile la care au luat parte, performanță remarcată și de președintele SKDUN și vicepreședinte al Federației Române de Arte Marțiale.

Pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Cupa Europeană Kohai a urcat micuţul Alex Vâlsan (10 ani, centură albă), cu o evoluţie curată în proba de kata, o performanţă deosebită având în vedere că sportivul se află la prima competiţie majoră din carieră.

Fără teama de a exagera, putem spune că medalia cea mai muncită a fost câştigată de Vivian Stoian (13 ani, centură portocalie), în proba de kumite a minicadeţilor. Constănţeanul a trecut de trei tururi, toate cu reprize de prelungiri, fiind învins doar în finală, de un alt sportiv român.

Dealtfel, ca de obicei, participarea delegației române a fost la înălțime, lucru lesne de observat la prezentarea oficială a echipei noastre.

Revenind la comportarea sportivilor de la malul mării, trebuie remarcați și cei care nu au urcat pe podium, dar s-au clasat în apropierea acestuia. Astfel, la doar… o zecime de punct de podium s-a aflat Ingrid Alexe (13 ani, centura verde), care s-a clasat pe locul patru în competiţia rezervată minicadetelor. Deşi a avut acelaşi punctaj cu sportivele clasate, la final, pe locurile 2 şi 3, constănţeanca a “căzut” lângă podium, datorită barajului. Sportiva noastră şi-a completat palmaresul cu un loc 5, în concursul de kumite, pierzând meciul de medalie, în prelungiri. O medalie… simbolica poate fi trecută şi în dreptul lui Robert Alexe (10 ani, centura portocalie), care a cedat în meciul decisiv pentru medalie, în proba de kumite sanbon, datorită unei decizii la limită a arbitrilor (2-3), o decizie mai mult decât discutabilă şi neregulamentară, în condiţiile în care adversarul său trebuia să fie descalificat! Micul karateka de la malul mării şi-a mai trecut în cont şi un loc patru, în proba de kata. În fine, dar nu ultimul, mezinul Andrei Belecciu (7 ani, centură albă) a fost marcat de emoţiile unui concurs de asemenea anvergură, dar chiar şi aşa a obţinut clasări foarte bune, locul patru în proba de kata şi cinci în cea de kumite sanbon, concurând împotriva unor adversari mai mari de vârstă, cu unul sau doi ani.

Competiţia din oraşul bavarez a adunat la startul său peste 1000 de sportivi, reprezentând 24 de naţiuni europene.

Reporter: Paul Alexe ; Imagine: Paul Alexe