Metoda pentru prevenirea abandonului şcolar

Premieră absolută, la Cluj. A fost găsită metoda pentru prevenirea abandonului şcolar. Este vorba depre un sistem de identificare al elevilor aflați în această situație folosind suprapunerea CNP-urilor. Astfel, se poate interveni în timp real pentru reducerea acestui fenomen. La nivelul județului Cluj, rata abandonului școlar în 2018 a fost de 2,14% față de media națională de 18%. Acest sistem a fost deja implementat de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj.

Abandonul şcolar este în continuare una dintre marile probleme cu care se confruntă sistemul de învăţământ din România. Statisticile arată că suntem pe primele locuri în Europa la abandon şcolar, iar tendinţa este de creştere . Astfel că, la Cluj, autoritățile au găsit o metodă pentru a preveni acest lucru.

”Apărea problema înregistrării elevului în sistem, astfel că ne-a venit ideea suprapunerii CNP-ului elevilor din anul școlar anterior cu cei din anul în curs, în așa fel încât putem vedea imediat dacă un elev nu mai apare.(…) Vedem că din numărul de elevi de anul trecut au dispărut o sută și aflăm de la ce școli sunt. În acel moment, se întocmește o adresă către primăriile pe raza cărora funcționează școlile respective care au obligația să verifice în familii situația, să discute cu părinții ce s-a întâmplat.(…) Primăriile pot lua inclusiv măsura sancționării părinților care nu își trimit copiii la școală.(…)”, a declarat Șeful ISJ Cluj, Valentin Cuibus.

Inspectoratul Școlar Județean  Cluj derulează din anul 2018 un proiect cu fonduri europene, în valoare de 9,3 milioane de lei, prin care părinții a 60 de copii din judeţ primesc lunar câte 100 de lei, dar şi pachete cu îmbrăcăminte, încălţăminte şi materiale de igienă. Toate aceste lucruri pentru a reduce abandonul şcolar. La nivelul județului Cluj, rata abandonului școlar în 2018 a fost de 2,14% față de media națională de 18%.

La Constanța situația este și mai gravă, potrivit datelor de la Inspectoratul Școlar Județean Constanța. Rata abandonului școlar este de 8 %, cu preponderență în comunităţile sărace precum Castelu, Cuza Vodă sau Dobromir. La Castelu se vorbeşte despre o rată a abandonului de aproximativ 30%.

Cele mai multe cazuri de abandon școlar se întâlnesc în mediul rural și în comunitățile de romi, unde problema principală este situația financiară a familiei. Părinții susțin că nu își mai pot permite să își țină copiii la școală.

Redactor: Oana Jărloianu