Meseria de scafandru militar nu este deloc uşoară (VIDEO)

Pentru unii oameni, dragostea de apă și dorinţa de a descoperi ce se ascunde în ea depășesc pragul banalului scuba diving. Aceștia sunt scafandrii de mare adâncime, care se pregătesc ani la rândul pentru a putea atinge adâncimi mari. Instruirea durează aproximativ opt ani. Aceştia au nevoie de o pregătire profesională aparte. La Centrul de Scafandri Constanța, se instruieşte de nou lot de militari, care vor fi brevetați în luna decembrie. Unul dintre pașii pe care îi urmează este petrecerea a cinci zile în camera hiperbară, unde se simulează coborârea la o adâncime mare, iar apoi urmează decompresia.

Procesul de decompresie este unul de durată. În tot acest timp, scafandrii nu au prea multe opțiuni. Așteaptă ca organismul să revină la normal, concentrația de oxigen din aerul respirat fiind foarte mică, în schimb cea de heliu este foarte ridicată.

Echipa care îi supraveghează pe scafandri folosește un decodor de voce pentru ca discuția să se poată desfășura pe un ton normal.

Băuturile și mâncarea ajung la ei prin intermediul unui compartiment special, care reglează presiunea astfel încât să nu îi afecteze pe scafandri.

Scafandrii de mare adâncime execută o gamă diversificată de lucrări subacvatice, cum ar fi: sudură şi tăiere oxi-arc, controlul nedistructiv al structurilor imerse, lucrări mecanice cu scule acţionate hidraulic sau pneumatic, misiuni de recuperare de materiale şi de control a epavelor eşuate, misiuni umanitare etc. la adâncimi mai mari de 60m.

Reporter: Catalin Schipor ; Imagine: Alex Brinzaru