Mesaj dur către italieni

Un primar din Sicilia a ajuns la capătul puterilor din cauza inconștienței oamenilor care încă ies din case în ciuda sițuatiei tragice din Italia.

Într-un clip postat pe pagina sa de socializare, Gianfilippo Bancheri, primar al localității Delia, a transmis câteva mesaje importante.

Acesta este ferm convins că nu se poate spune că „totul va fi bine” dacă mulți continuă, în fiecare zi, să meargă la cumpărături, să obțină benzină sau pur și simplu să se plimbe cu câinele de mai multe ori pe zi. Chiar și în micul sat sicilian Delia, cu puțin peste 4.000 de suflete, oamenii nu repectă regulile impuse.

Reamintim că, Italia are în prezent cea mai ridicată rată de mortalitate din lume, cu 113 decese la un milion de locuitori, urmată de Spania, cu 60 de decese la un milion de locuitori. In comparație, China, țara de unde a izbucnit pandemia, a înregistrat 2 decese la un milion de locuitori.

De asemenea, și la numărul de îmbolnăviri Italia ocupă locul întâi, cu 1.144 de cazuri la un milion de locuitori. Până acum, în aproximativ o lună, s-au înregistrat 69.176 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus și 6.820 de decese. Totodată, 8.326 de persoane au fost vindecate între timp, astfel că 54.030 sunt cazurile active. Dintre acestea, însă, 3.393 sunt în stare gravă.

Redactor: Oana Jărloianu