Medicii și brancardierii au muncit non-stop

A fost cel mai aglomerat week-end de vara aceasta  pentru cadrele medicale din Urgență și de la Spitalul Clinic Județean Constanța. Aproape 1500 de pacienți au ajuns pe targă  în doar 72 de ore, iar îngrijorător este faptul că mulți dintre aceștia au fost copii.

De la un week-end la altul, medicii spitalului constănțean care deservește întreaga regiune a Dobrogei sunt tot mai aglomerați. Prezența turiștilor la malul mării dar și faptul că ne apropiem de vârful de sezon estival le dublează volumul de muncă salvatorilor. Iar asta s-a resimțit din plin la sfârșit de săptămână, când la spital au ajuns 1245 de pacienți, în 72 de ore. Cele mai multe persoane au fost preluate de medicii de la  Cabinetul UPU Interne, 481, iar 302 au fost mutate pe secțiile spitalului, pentru a beneficia de tratamente. Potrivit SPitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, în ultimele 72 de ore, în unitatea sanitară au ajuns UPU 400 copii, iar 89 au rămas internați sub supravegherea medicilor. Cele mai multe cazuri întâmpinate de medici au fost legate de arsuri solare, insolații, probleme traumatologice, ar și afecțiuni clinice. Au existat însă și pacienți ce au fost la un pas de înec în apele mării.

Redactor: Andreea Barbu