Medicii ameninţă cu greva

Mii de medicii ameninţă cu greva, supăraţi că sunt prost plătiţi pentru gărzile suplimentare în spitale. Doctorii refuză să semneze noile contracte prin care primesc cu 25% mai mult pentru fiecare gardă în plus.

După ce medici de la mai multe spitale din ţară au anunţat că nu vor să mai efectueze gărzi suplimentare începând cu data de 8 august, Federaţia Solidaritatea Sanitară le-a transmis acestora să asigure asistenţa medicală continuă, pentru a putea finaliza negocierile cu oficialii din Ministerul Sănătăţii.

Gărzile din spitale sunt asigurate de peste 11.000 de medici care până acum erau plătiţi pentru gărzile suplimentare cu sume diferite, fiecare oră de gardă având un anumit tarif în funcţie de specialitate. În cei 11.000 nu erau însă cuprinşi medicii rezidenţi din anii I şi II. De curând însă, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat că sunt evaluate modalităţile prin care ar putea fi remuneraţi şi medicii rezidenţi din primii ani. În plus, Ministerul Sănătăţii a subliniat că doctorii din spitale vor beneficia de acordarea unui spor de 25% pe timpul de noapte lucrat, ceea ce până acum nu se făcea.

Reporter: Camer Nita ; Imagine: Narcis Verdes